Dacă îți amintești din primele articole, UE a început cu crearea Comunității Cărbunelui și Oțelului. Odată cu transformările care au avut loc și tranziția de la cărbune, zonele miniere se confruntă cu o serie de provocări. Aceste provocări pot fi depășite mai ușor prin diverse instrumente precum Inițiativa Regiunilor Carbonifere în Tranziție și prin schimbul de bune practici sau învățarea unor lecții din studii de caz ale regiunilor cu provocări similare.

În 2019, Comisia Europeană a lansat Inițiativa Regiunilor Carbonifere în Tranziție, având ca scop sprijinirea țărilor aflate în proces de tranziție de la economii bazate pe cărbune la economii mai sustenabile. Printre regiunile selectate pentru acest program se numără și Valea Jiului din România, care a devenit o regiune pilot pentru inițiativă. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România a fost desemnat în 2018 ca coordonator la nivel național pentru implementarea acestei inițiative în Valea Jiului, în cadrul platformei create pentru acest proiect european.

În esență, Inițiativa Regiunilor Carbonifere în Tranziție se concentrează pe sprijinirea regiunilor care depind în mare măsură de industria cărbunelui în procesul lor de tranziție către alternative economice mai durabile.

Acest sprijin se manifestă prin:

• dezvoltarea de strategii și acțiuni concrete pentru a asigura o tranziție fără probleme, inclusiv reconversia profesională a lucrătorilor minieri,
• dezvoltarea de sectoare alternative și
• investiții în infrastructură sustenabilă.

 Prin intermediul coordonatorului național, fiecare regiune pilot poate beneficia de expertiză și sprijin financiar pentru a-și implementa cu succes planurile de tranziție.

De ce este important schimbul de bune practici?

 Schimbul de bune practici joacă un rol esențial în asigurarea unei tranziții reușite în regiunile carbonifere către economii mai durabile și mai diverse.

Schimbul de bune practici presupune partajarea și transferul de cunoștințe, experiențe și soluții eficiente între diferite regiuni care se confruntă cu provocări similare legate de tranziția de la cărbune. Acest proces facilitează învățarea de la succesul altora și evitarea greșelilor deja făcute. Iată câteva aspecte cheie legate de schimbul de bune practici în contextul tranziției din regiunile carbonifere:

• Învățare reciprocă: Regiunile carbonifere pot învăța unul de la celălalt prin partajarea modului în care au abordat diferite aspecte ale tranziției, cum ar fi reconversia profesională a lucrătorilor minieri, dezvoltarea de sectoare alternative și investițiile în infrastructură sustenabilă.
• Adaptarea soluțiilor: Deși fiecare regiune are particularitățile sale, soluțiile dezvoltate și implementate cu succes într-un loc ar putea fi adaptate și aplicate în altă parte, cu ajustările necesare.
• Cooperare internațională: Schimbul de bune practici poate avea loc nu doar între regiuni din aceeași țară, ci și la nivel internațional. Astfel, regiunile carbonifere din diferite țări pot colabora pentru a dezvolta strategii comune și pentru a beneficia de experiențele celorlalte.
• Acces la resurse și finanțare: În multe cazuri, schimbul de bune practici poate facilita accesul la finanțare și resurse, deoarece regiunile care au implementat soluții eficiente devin exemple de succes pentru investitori și donatori.
• Evoluția continuă: Tranziția este un proces în continuă desfășurare, iar schimbul de bune practici poate ajuta regiunile să rămână actualizate cu cele mai recente inovații și soluții în domeniul dezvoltării durabile. 

Schimbul de bune practici este un instrument esențial în realizarea tranziției de la cărbune în regiunile carbonifere, oferind oportunitatea de a învăța unul de la celălalt, de a accelera procesul de transformare și de a asigura o dezvoltare economică mai durabilă și diversificată.

Un studiu de caz elocvent este zona Limburg din Belgia, mai exact Genk. Chiar și după 30 de ani de la închiderea ultimei mine de cărbune din Genk, Limburgul regiunea Limburg se află încă într-un proces de tranziție economică; acest proces este influențat de utilizarea din ce în ce mai frecventă a vechii industrii patrimoniului industrial și a infrastructurii ca atuuri pentru dezvoltarea viitoare.

Abordarea s-a concentrat pe conservarea patrimoniului legată de diversificarea economiei regionale, combinând atât abordarea de jos în sus și cea de sus în jos. Cum a fost posibil? Anume prin acțiuni identificate anterior pentru dezvoltarea durabilă; condiții regionale inițiale favorabile; investiții guvernamentale și stimulente fiscale.

Evident că au fost și niște provocări ….

1. Convingerea părților interesate de potențialul beneficii ale conservării și reutilizării patrimoniului, a infrastructurii și a siturilor miniere.
2. Gestionarea schimbărilor pe termen lung într-un cadru cu mai multe părți interesate și cu interese diverse.

Acțiuni:

1. Sprijinirea tranziției prin oferirea fiecărui fostul sit minier de cărbune o temă pentru viitoarea activitate economică, ceea ce a determinat dezvoltarea ideilor și a inovării;
2. Reabilitarea patrimoniului minier și fostelor situri ca repere unice care respectă istoria mineritului de cărbune din zonă.

Nu a fost ușor nici pentru ei, mai ales după oprirea producției la uzina Ford Motor Company care activase acolo după închiderea minei de cărbune. Locul a fost abandonat și lăsat în stare de degradare timp de mulți ani. De exemplu, mina de cărbune Waterschei a încetat să mai funcționeze în 1987, dar a trecut în gestiunea orașului abia în 2006.

Mai exact, transformarea s-a făcut în câteva etape:

1. Abordarea de sus în jos: concentrarea pe investiții interne și pe demolarea infrastructurii și a patrimoniului minier
2. Crearea unei viziuni pe termen lung: cooperarea între primari și municipalități
3. Abordarea de jos în sus: accentul pe durabilitate și cultură, patrimoniu și turism
4. Conexiunea între situri și comunități: îmbunătățirea colaborării între diferite niveluri de administrație.

Printre inițiativele din ultimii ani, trei proiecte, toate legate de conversia de minelor de cărbune dezafectate, au primit o atenție deosebită în Genk.

Unul dintre locurile revitalizate este Thor Park, situat în zona fosta mină de cărbune Waterschei. Acesta este un simbol al tranziției  de la mineritul de cărbune la energia verde: cândva o mină care a angajat 7.000 de persoane, este acum un punct de atracție pentru tehnologie, energie curată și inovare. Stadiul actual al tehnologiei, parc tehnologic de 93 de hectare găzduiește companii din domeniile de cercetare și dezvoltare, inovare, afaceri, talente dezvoltare și urbanizare.

Mina Zwartberg, în mare parte demolată, a fost transformată într-un parc de afaceri care găzduiește în principal IMM-uri  și antreprenori locali. De asemenea, aceasta găzduiește acum o grădină publică,  un studio de artă și un parc de cercetare în domeniul biodiversității (cunoscut sub numele de LaBiomista).

Genk a devenit un oraș antreprenorial dinamic, care acordă o mare atenție creării de locuri de muncă durabile. Pentru a asigura și a consolida competitivitatea economică, în această fază de tranziție, Genk se concentrează pe trecerea de la o industrie prelucrătoare  la o economie inovatoare, de producție și cunoaștere.

Regiunea Limburgului este mai degrabă periurbană, iar Genk, cel mai mare oraș, are doar aproximativ 66.000 de locuitori. Atragerea companii mari în acest peisaj este mai degrabă neobișnuită, deoarece acestea preferă, în general, centre mai urbanizate.

Punctele de vedere și strategiile de tranziție s-au schimbat de-a lungul timpului; abordarea de astăzi se bazează pe experiențele cu privire la schimbările structurale din ultimele decenii.

Fiecare sit minier care a luat parte la procesul de aliniere a dezvoltare regională, inclusiv alte situri miniere din Limburg care nu se află în zona Genk, a fost de acord să aibă un centru specific și o temă principală desemnată (tehnologie curată, spațiu cultural și de agrement, activități legate de energie etc.). Acest lucru a contribuit la diversificarea scopurilor viitoare ale activelor și evitarea concurența contraproductivă. Cel mai important lucru este că acest lucru a redus complexitatea în primele etape ale transformării procesului de transformare și a ajutat la orientarea participanților și a factorilor de decizie în anumite direcții pentru a iniția idei și a încuraja inovații.

Reamenajarea fostelor situri miniere din Genk a fost subvenționată, printre altele, de un grant de 217 milioane de euro de către guvernul flamand în 2014, ceea ce a făcut posibilă elaborarea unui plan de investiții de amploare. Guvernul oferă, de asemenea, stimulente fiscale și subvenții pentru întreprinderile și instituțiile academice să lucreze în zonă. Pentru a finanța aceste subvenții, orașul a dezvoltat un Instrument integrat de dezvoltare teritorială (ITI), care a făcut posibilă utilizarea, de asemenea, a mai multor fonduri UE (FSE, FEDR și Fondul de coeziune). 

În vederea consolidării capacităților de transformare, guvernul a cheltuit 8,5% din bugetul orașului în 2015 pentru a investi în consolidarea cunoștințelor, înființând o echipă interdepartamentală care s-a focusat pe această tranziție.

Mai multe detalii despre această regiune găsești aici.

Nu este deloc ușor să atragi investiții în astfel de regiuni. Totuși, crearea Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului pentru a facilita investițiile teritoriale, similar zonei Limburg, dar și accesul la o serie de fonduri și instrumente, inițiative prin politica de coeziune pentru 2021-2027, demonstrează că este posibilă o tranziție reușită de la carbon și transformarea fostelor regiuni carbonifere în centre de inovație.